În Turcia cu Erasmus+

  Profesori și elevi din Turcia, Grecia, Polonia si România s-au reunit, în perioada 13-19 ianuarie 2019, în Eskișehir (Turcia), în prima întâlnire a unui proiect de cooperare internațională, prin intermediul căruia se dorește o mai bună integrare în mediul social a copiilor cu cerințe educative speciale, o creștere a empatiei, grijii, respectului, toleranței și a conștientizării noastre față de nevoile acestor copii. Proiectul Erasmus + 2018-1-TR01-KA229-058972_4”„Good Life Dynamics; Help, Empathy, Awareness, Respect, Tolerance, Sincerity” cu acronimul „GOLD HEARTS” este coordonat, la nivelul acestui parteneriat, de Turcia.

  La întâlnire au participat, din partea CNA „George Apostu”, director prof. dr. Adriana-Cristina Busuioc,  prof. Boambă Elisabeta Elena, și elevii Bălău Marco-Gabriel din cl a XI-a A, Micu Ioana cl a XI-a A, Popa Bianca – Ștefania cl a XI-a A și Matei Radu-Gabriel, cl a IX-a C

  Eskișehir este un oraș între Istanbul și Ankara și, totodată, un centru de învățământ superior foarte important al Turciei ce găzduiește două universități Anadolu University și Eskişehir Osmangazi University.

  Pe durata celor 5 zile ale întâlnirii, s-au desfășurat o serie de activități școlare și culturale al caror scop a fost să pună elevi cu CES împreună cu elevi fără dizabilități în diferite ipostaze, vizand relizarea proiectului.

  S-au făcut prezentări ale sistemului de învățământ din Turcia, s-au vizitat cele două unități de învățământ, școlile partenere din Eskișehir SARAR KIZ ANADOLU IMAM HATIP LISESI și OZKAN HALAC EGITIM MESLEKI EGITIM MERKEZI (centru de educație profesională pentru elevi cu dizabilități).precum și Liceul de artă ESKIŞEHIR ATATÜRK GÜZEL SANATLAR LISESI. S-au făcut schimburi  de bune practici în activitatea de predare – învățare, cu accent pe metodele de integrare a elevilor cu CES prin activități artistice și joc.

  Elevii, împreună cu profesorii din cele patru țări participante, au luat parte la workshop-uri de Ebru Art (arta tradițională a pictării pe apă) și de dans tradițional turcesc – pe muzică realizată cu instrumente muzicale specifice și alături de dansatori profesioniști, au făcut vase de ceramică în cadrul unui atelier artizanal, au gătit împreună sarmale turcești și mantî (o specialitate de colțunași cu carne de miel). De asemenea, s-a vizitat fabrica de confecții Sarar, proprietatea familiei Sarar, fondatoarea școlii gazdă și care este sponsorul principal al acesteia. Participanții au putut degusta din mâncărurile tradiționale turcești și au învățat să joace împreună cu gazdele un joc tradițional Mancala. În drumul spre aeroport, s-a vizitat centrul istoric și cultural al Istanbul, frumoasa și spectaculoasa metropolă întinsă pe două continente unde, împreună cu ceilalți parteneri din proiect și călăuziți de profesorii școlii gazdă, s-a vizitat Moscheeea Albastră, Basilica muzeu Sfânta Sofia, Hipodromul, Palatul Topkapî – fosta reședință a sultanilor otomani, Marele Bazar.

  Activitățile din cele cinci zile ale programului au făcut ca elevii  și profesorii din unitățile școlare care nu educă elevi cu CES să aibă posibilitatea de a socializa cu aceștia, au observat felul în care profesorii de sprijin relaționează cu ei și îi integrează în activități. Totodată, ceilalți elevi au socializat,au făcut schimb de experiențe, au legat prietenii și au interacționat cu membri ai unor comunități cu culturi diferite. În activități, s-a  folosit metoda educațională de învățare socială cu colegii. Prin educația de la egal la egal, elevii fără dizabilități și-au îmbunătățit capacitatea de coordonare, s-au dezvoltat abilități de responsabilitate și comunicare cu persoane cu nevoi diferite, capacitatea de a comunica într-o limbă străină, avand ca obiectiv îmbunătățirea încrederii, a stimei de sine devenind,totodata, mai pozitivi față de persoanele cu handicap.

  Următoarea întâlnire transnațională din cadrul Proiectul Erasmus + 2018-1-TR01-KA229-058972_4”„GOod Life Dynamics; Help, Empathy, Awareness, Respect, Tolerance, Sincerity” cu acronimul „GOLD HEARTS” va fi găzduită în luna martie de către Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, când vom primi un grup numeros de elevi și profesori din cele patru instituții de învățământ partenere, două din Turcia, din Grecia și Polonia. 

Prof. Busuioc Adriana Cristina

Continutul acestui material reprezintă punctul de vedere al autorului și al echipei de proiect care își asumă întreaga responsabilitate pentru informațiile din acest comunicat. Comisia Europeana și Agenția Națională nu pot fi responsabile pentru modul in care continutul informatiei este folosit.

Calendar al concursului „Primăvara Artelor” – Ediția 2018

Concursul va începe pe data de 21 aprilie și se va termina pe 28 aprilie, astfel:

· 21 aprilie – secțiunea Hobby, învățământ de masă, Palte și Cluburi ale copiilor

· 25 aprilie – Specialitățile Vioară și corzi grave

· 25 și 26 aprilie specialitatea Studii teoretice (TSD)

· 27 aprilie – specialitățile: Canto clasic, Canto Muzică vocală tradițională românească, Canto Muzică ușoară, Pian, Muzică de cameră

· 28 aprilie – secțiile: Suflători, Percuție, și Coregrafie

· 28 aprilie – Gala laureaților

Primăvara Artelor 2018 [ANUNȚ]

https://ghidulfestivalurilor.blogspot.ro/2018/03/regulament-concursul-primavara-artelor.html

Regulamente concurs:

Regulament Învățământ de Masă: click aici


Regulament secțiune Muzică: click aici


Regulament secțiune Arte Plastice: click aici

=-  S-a prelungit termenul de trimitere a lucrărilor la secțiunea Arte vizuale până la 13 aprilie 2018, data poștei.  -=


Regulament secțiune Coregrafie: click aici


Formulare înscrieri concurs:

Fișa de înscriere muzică vocațional: click aici


Fișa de înscriere muzică de cameră vocațional: click aici


Fișa de înscriere învățământ de masă: click aici


Fișa de înscriere coregrafie vocațional: click aici